Dacă eşti în căutare de o mai mare vizibilitate a brandului tău, îţi recomand o platformă gratuită şi uşor de utilizat: Google My Business.
Dar ce presupune aceasta? Platforma Google este gratuită şi permite afacerilor care au o locaţie fizică să fie afişate atât în căutări, cât şi în Hărţi.
Ştiai că majoritatea afacerilor au un cont pe această platformă? De fapt, de ce nu ar face-o? În urma creării profilului, vei beneficia doar de avantaje: o mai mare vizibilitate în rândul potenţialilor clienţi, afişându-ţi locaţia exactă a afacerii, orele de funcţionare, imagini cu produsele, preţurile sau orice altceva util.
Vizibilitate mai mare
Să luăm următoarea situaţie. Clienţii tăi sunt în căutare de o agenţie de web development, chiar în oraşul în care activezi. Aşadar vor scrie ,,agenţie web development Londra”. În cazul în care afacerea ta are un cont pe GMB, aceasta va fi menţionată în partea de sus a rezultatelor căutării, deasupra de listele plătite şi cele organice.
Recenzii din partea clienţilor
Un alt beneficiu al GMB constă în recenzii. Platforma permite utilizatorilor să ofere testimoniale despre produse servicii, astfel încât acestea să ajute şi alţi consumatori. Chiar dacă situaţia poate fi văzută ca o sabie cu două tăişuri, dacă serviciile pe care le oferi sunt bune, recenziile pot fi un punct forte, care să te facă să ieşi în faţă.
În cazul în care primeşti recenzii pozitive, nu uita să le arăţi recunoştinţa clienţilor printr-un simplu ,,mulţumesc”. Nu uita să te axezi şi pe acest aspect: recenziile. Chiar dacă par banale, nu uita un aspect: vinzi produsele/serviciile unor oameni, nu unor roboţi. Oameni care sunt interesaţi de părerea celorlalţi, care se interesează şi fac research înainte de conversia finală.
Dar ce poţi să faci atunci când primeşti recenzii negative? Răspunde într-un mod raţional, asumă-ţi responsabilitatea în cazul în care sunt prezentate probleme şi încearcă să controlezi situaţia în aşa fel încât să nu fie afectată imaginea brandului.
În cazul în care nu îţi cunoşti foarte bine audienţă, fă câteva studii de caz, analizează, observă şi apoi implementează cele concluziile în practică. Subliniază aspectele relevante ale afacerii tale, cele care pot atrage clienţii şi care te evidenţiază în faţa concurenţei.
Oferă o imagine afacerii tale
Un alt aspect de care te poţi bucura în GMB sunt imaginile. Platforma permite adăugarea de fotografii relevante pentru afacere. Aşa că nu rata această oportunitate! Poţi opta chiar pentru angajarea unui fotograf experimentat, care să ofere afacerii o imagine profesionistă. Nu uita nici de imaginile panoramice sau chiar cele 360°.
Cu toate acestea, nu uita de cel mai important aspect: relaţionarea cu clienţii, fie că este face to face, fie virtuală. Platforma permite integrarea funcţiei Hangout, o aplicaţie de chat şi video, care facilitează comunicarea directă cu clienţii. Îţi recomand să te utilizezi şi de această funcţionalitate.
SEO friendly
Rezultatele locale apar pentru persoanele care caută afaceri și locuri din apropierea locației lor. Acestea sunt afișate în câteva secţiuni din Hărți și Căutare. De exemplu, poţi vedea rezultate locale dacă vei căuta „restaurant indian” de pe mobil. Google va încerca să îţi arate tipul de restaurant din apropiere pe care doreşti să îl vizitezi.
Rezultatele locale se bazează pe relevanță, distanță și proeminență. Acești factori sunt combinați pentru a găsi cea mai bună potrivire pentru căutarea ta. De exemplu, algoritmii Google ar putea decide că o afacere care este mai îndepărtată de locația ta are mai multe șanse să aibă ceea ce cauţi decât o afacere care este mai aproape și, prin urmare, o situează în partea superioară a rezultatelor căutării.
Concluzie
Nu mai sta pe gânduri şi crează-ţi contul pe Google My Business. Nu ai nimic de pierdut, ci numai de câştigat. Prin intermediul ei poţi să ieşi în faţa concurenţei, poţi să îţi ţii sub control reputaţia online şi cel mai important, te poţi conecta cu potenţialii clienţi. Toate acestea, într-un mod uşor de utilizat şi gratuit.